Draga cetitorule,
Iata-ma invrednicit sa ma intorc la pagina mea de blog si sa mai cioplesc putin …
Nu stiu daca ai citit vreodata “Jocul lui Ender” sau “Umbra lui Ender” sau “Umbra Hegemonului”, toate de Orson Scott Card. Ma rog, nici n-are prea mare importanta daca ai facut-o sau nu, pentru ca nici nu stiu daca iti place literatura SF sau nu. De data asta e vorba de SF de cea mai buna calitate si iti recomand lectura cu cea mai mare placere. In toate romanele citate mai devreme e vorba, in mare, de faptul ca Pamantul va ajunge la un moment dat, nu tocmai indepartat, sa fie condus, cu voia oamenilor maturi, de catre copii. Atat componenta militara a omenirii cat si cea politica. De ce? Foarte simplu! Pentru ca atunci cand suntem copii gandim ALTFEL! Lumea arata altfel. Solutiile pe care le gasim la cele mai presante probleme sunt altfel si de cele mai multe ori cu mult mai bune decat cele pe care le gasm acum cand stim “cum stau lucrurile in viata”.
Si chiar am constatat pe propria-mi piele ca atunci cand suntem copii lumea arata altfel. Deunazi cetitorule stateam de vorba cu un baietel de 4 ani, extrem de bine-crescut si de educat caruia ii povesteam despre baiatul meu de 2 ani si, de la inaltimea varstei mele ii predam o scurta lectie de matematica elementara explicandu-i ca daca el are 4 ani si baiatul meu 2, atunci, logic nu?, diferenta de varsta dintre ei e de 2 ani. Ei bine, NU! E de un singur an! Si sti de ce? Baiatul de 4 ani stia! Pentru ca, dupa cum a avut amabilitatea sa-mi explice, iertandu-mi ignoranta, diferenta de varsta dintre ei nu pate fi de 2 ani cum gresit incercam sa-l invat ci de unul singur pentru ca intre 2 si 4 nu mai e decat o cifra: 3. Corect!
Gandeste-te la asta si raspunde-mi cetitorule … de ce cand ne marim intre doi si patru pot incapea doi ani in loc de unul?
De ce ne grabim atat de mult sa crestem?
